miercuri, 17 aprilie 2013

O viata in 30 de secunde

Iata ca Vodafone stie sa-si faca placuta prezenta prin reclamele sale. Una din reclamele care mi se par dragute, bazate pe idei atractive si care-ti aduc zambetul pe buze e cea de mai jos. In 30 de secunde, aceasta reclama surprinde momentele ideale de care orice om ar trebui sa se bucure in viata. Sau mai bine zis, sa le savureze, caci s-a pus accent pe intensitatea sentimentelor. Spun ideale pentru ca momentele frumoase nu sunt niciodata asa cum speram. Nu sunt copii ale celor din filme, tipice si poate chiar cu o usoara tenta superficiala in incercarea de a atinge perfectiunea. Ideea e simpla si totusi completa. De la pupicul copilaros si iubirea adolescentina, la gesturi de afectiune intre un sot si sotia lui, tineri adulti, ca mai apoi sa inchine un sarut in numele dragostei purtate "pana la adanci batraneti". O miscare inteligenta! S-a apelat la latura sensibila a omului, promovand o valoare in care cei mai multi dintre noi credem: dragostea.
Asadar va doresc sa aveti parte de cat mai multe momente ca acelea!






joi, 4 aprilie 2013

Ne facem timp



Ne trezim fie dis- de dimineata, fie prea tarziu, odihniti sau cu o durere de cap, cu un gand frumos intiparit in minte, sau cu gustul amar tipic sentimentului ca ai uitat ceva. Te gandesti fie la persoana iubita a carui suras absent te face sa zambesti prostesc, fie la seful tau zambind sarcastic cu un teanc de hartii ce sta sa cada. Te ridici usor, comod in pijamalele preferate, sau cu greu, observand ca ai adormit in costumul tau cel mai bun, acum sifonat si mirosind a fum de tigari scumpe. Iti faci o cafea cu frisca si o savurezi urmarind rasaritul, fie iti preagatesti o cafea tare ca pentru o zi grea, dar timpul e nemilos! Te uiti la ceas si observi ca, ha... mai ai destul timp, sau te grabesti catre dormitor sa te schimbi dupa un dus rece cam chinuitor la orele matinale . Pasesti domol si iti alegi cu grija haine atent calcate , fie arunci pe pat grabit niste haine mai elegante pentru birou, dar in graba ta te impiedici de coltul patului si injuri cat te tine gura. Te opresti din dansul tau matinal sa mangai cainele, ori calci in stangacia ta pisica pe coada. Fredonezi un cantec pe care nu ti-l mai poti scoate din cap, sau poate ingani deranjat de sunetul asurzitor din minte. Ne facem timp sau...
nu.



(Back in business)